luni, martie 17, 2008

Lansare Nav N Go iGO 8

Cei de la iGO vor lansa in luna aprilie 2008: Nav N Go iGO 8,cea mai noua varianta a softului de navigare iGO pri GPS.GPS este acronimul pentru Global Positioning System, un sistem de poziţionare globală. Acest sistem, iniţiat de Deprtamentul de Apărare din Satele Unite ale Americii,poate permite aflarea poziţiei unui obiect pe suprafaţa pământului cu condiţia ca acesta să fie echipat cu materialul necesar funcţionării acestui sistem. Principiul de funcţionare al GPS-ului este acela de a folosi sateliţii în spaţiu ca puncte de referinţă pentru localizarea la sol. Printr-o măsurare foarte exactă a distanţei în linie dreaptă dintre receptor şi cel puţin 4 sateliţi se poate determina poziţia oricărui punct de pe Pământ (latitudine, longitudine, altitudine). În mod normal pentru determinarea poziţiei în 3D a unui punct de pe suprafaţa terestră cu ajutorul poziţiei sateliţilor este nevoie de doar trei distanţe (trei sateliţi), deoarece metoda care se utilizează este cea a triangulaţiei. A patra distanţă se determină pentru minimizarea erorilor de poziţionare, datorate ceasurilor din receptoare care, nefiind atomice ca cele din sateliţi, nu sunt extrem de exacte. Distanţa dintre satelit şi receptor se calculează prin cronometrarea timpului de care are nevoie semnalul radio să ajungă de la satelit la receptor.

Noul iGO 8 va fi disponibil pentru toata Europa (43 tari,exceptand Rusia) si se remarca prin faptul ca prezinta hartile tridimensional,cu forme de relief,cladiri,etc. Pe site-ul Igo nu am gasit prea multe amanunte.Daca ma iau dupa baietii de pe http://www.okazii.ro/ la noi in tara doar Bucurestiul ar fi la nivel tridimensional cu doar 29 puncte de interesDe fapt acestia deja o au la vanzare,probabil o varianta beta,cu preturi de 50-60 RON.

3 comentarii:

Corina Florea spunea...

Ciao Gabi, numele meu este Corina Florea si sunt noul "International PR Manager" al Nav N Go (iGO). Pana acum pozitia mea a fost Product Marketing Manager tot pt Nav N Go asa ca detin multe info despre noul software 3D. Desi daca verifici pagina noastra de Internet acum vei gasi aproape toate informatiile necesare.

Bafta,
Corina

gabitudor spunea...

Buna Corina,daca doresti eu pot pune mai multe informatii aici,tot ce trebuie este sa mi le comunici.Le pot publica absolut sub orice forma doresti.Mai nou,m-am mutat la :

http://clubdeclub.wordpress.com

Corina Florea spunea...

Buna Gabi,

Daca urmezi linkul poti gasi mult mai multe informatii despre Nav N Go iGO 8, iar daca vrei sa primesti stiri despre ceea ce se intampla nou cu noi imi poti da adresa de email si te adaug pe lista noastra de presa.

http://www.navngo.com/pages/global/eng/igo_8_description