joi, martie 06, 2008

GAMA DE NADE VAN DEN EYNDE 4

BRX
Este o nadă foarte uşoară şi colantă, care se pretează pescuitului în lacuri sau alte ape stătătoare. Pe de altă parte, chiar dacă atrage şi babuştile, a fost creată pentru plătică, lin şi crap. Când o pregătiţi, aveţi grijă la faptul că absoarbe multă apă, aşa că nu adăugaţi multă apă dintr-o dată.
VOORN
Tradus, cuvântul VOORN înseamnă BABUŞCĂ, iar această nadă a fost special dezvoltată pentru această specie. Bineînţeles că va atrage şi alte specii ca plătica, linul sau crapul. Nu este foarte grea şi are o culoare plăcută maronie. Pentru că această nadă conţine numeroase particule care „lucrează” pe verticală, babuştile vor fi foarte repede atrase pe locul nădit. Cu toate că nu demult a fost lansată pe piaţă, această nadă este una dintre cele mai bine vândute nade Van den Eynde.
VOORN ZWART
Exact ca şi în cazul TURBO CARROYER, cererea foarte mare de nade de culoare închisă a dus şi la apariţia variantei negre a nadei VOORN, special concepută pentru sezonul rece. Astfel am creat exact aceeaşi nadă ca şi VOORN, însă de această dată de culoare neagră. Se pare că peste tot în Europa apele devin din ce în ce mai curate, deci limpezi. Asta înseamnă că nadele de culoare închisă vor deveni din ce în ce mai utilizate.
GROTE VOORN
Babuşcă mare este traducerea denumirii acestei nade, iar tocmai în această idee a fost dezvoltată această nadă. Ideală când este necesară capturarea peştilor mai mari. Acest amestec este puţin mai greu şi mai colant decât VOORN obişnuit, şi are o culoare ceva mai deschisă. Este logic, dacă vă daţi seama că babuştile cu cât cresc mai mari îşi schimbă comportamentul nutritiv, semănând mai mult cu modalitatea de hrănire a plăticilor. Este o nadă foarte populară, în ciuda faptului că nu este prezentă în gama noastră decât de puţin timp.
VIJVER GEEL
Nada galbenă de baltă ar fi traducerea denumirii acestei nade. Ideală pentru lacurile sau bălţile unde există populaţii importante de plătică sa crap. Spre deosebire de nadele destinate babuştilor, acest amestec are mai puţine ingrediente „care lucrează”. Se va desface pe fundul apei, unde va aştepta în special aceste specii mai mari. Este o nadă care-şi arată calităţile atunci când sunt mulţi peşti de prins.
CATCH
Această nadă a fost creată iniţial pentru piaţa sud-europeană, unde pescuitul se practică mai mult la plută. Este destul de colantă pentru a putea fi lansată cu praştia şi va forma un nor atractiv, care este pe placul multor specii de peşti, cum ar fi crap, caras, lin, plătică, dar şi babuşcă. Este nada perfectă pentru a face peştii să „urce” în straturile de apă, când condiţiile cer acest lucru.
HI PRO CARP GEEL
Este o nadă foarte bogată din punct de vedere nutritiv, fiind excelentă pentru caras sau crap. Şi plătica sau linul apreciază această nadă. Nu este o nadă prea colantă, în ciuda conţinutului nutritiv. În din ce în ce mai multe ţări, caraşii şi crapii devin peşti foarte comuni, iar aceste specii necesită astfel de nade.
HI PRO CARP ROOD
Exact aceeaşi nadă ca şi HI PRO CARP GEEL, dar de culoare roşie. Pe anumite ape, culoare roşie este foarte apreciată de peşti.
SUPER CARP WIT
O altă nadă care a fost în mod special dezvoltată pentru pescuitul la caras sau crap. Ca şi caracteristici, se apropie de gama de nade HI PRO CARP, deci este foarte bogată în proteine. Are o culoare foarte deschisă.
SUPER CARP FISHMEAL
Fishmeal (aroma de peşte) este un ingredient care întotdeauna a avut un rol important când era vorba de atragerea crapilor şi a speciilor înrudite cu aceştia. De asemenea „vânătorii de specimene”, adică pescarii care caută în mod special capturile capitale de crap folosesc foarte mult acest ingredient. Veţi descoperi că aceste nade funcţionează cel mai bine în ape unde peştii au fost obişnuiţi cu acest ingredient, adică acolo unde au fost hrăniţi cu aşa ceva. Crapii pot deveni dependenţi foarte uşor de acest tip de nade. Este un succes foarte mare în Anglia, unde pescuitul la crap este foarte popular, iar apele sunt intens pescuite.